worries on my mind

First topic message reminder :

Lelouch

Viața lui de colector de suflete nu era una foarte palpitantă. Poate și pentru că el era o persoană seacă , lipsită de reacții și sentimente. Se afla într-un parc aproape gol, cum se lăsase seara, stând pe bancă și fumând lejer dintr-o țigară. Movul părului și al ochilor săi îl făcea să fie poate cea mai ușor de reperat persoană din lume.

-Yes. I'm ok. Thank you. spuse calma si isi apleca capul in semn de recunostiinta.
Vru sa mearga mai departe insa piciorul parea sa nu fie prea ok asa ca schiopata pana la o banca pe care se aseza. Isi scoase piciorul din tenes, verificandu-l. Rasufla usurata cand isi dadu seama ca nu e nimic grav ci doar il scrantise putin.

Se apropie de locul unde era ea, privind-o și simțindu-se puțin incapabil să o mai ajute. Puterile lui erau întunecate, cele de vindecare aparțineau îngerilor, nu celor ca el.
”Dacă nu mai poți merge te pot căra eu în brațe. La ieșirea din parc e o clinică privată, ar putea să-ți pună niște bandaje să îți susțină piciorul și sigur te vei simții mai bine.”

Marii ochii cand il auzi si se uita la el uimita. Nu intelegea de ce continua s-o ajute insa acest lucru o facea fericita si ii zambi.
-Multumesc Lelouch. Chiar as aprecia daca ai face asta pentru mine. ii spuse pe un ton bland.

”Ține-te de gâtul meu” , îi zise simplu și fu extrem de ușor pentru el să-și strecoare un braț pe sub genunchii ei și cu altul să o sprijine de după spate astfel încât să o care ca pe mirese. Pentru el era ca și cum ținea un fulg în brațe pentru că ea era oricum slăbuță, iar el extrem de puternic.

Rosii cand fu luata in brate si cu o mica ezitare isi puse mainile in jurul gatului lui privind rusinata in jos.
-Ummm...Daca sunt prea grea, sa-mi spui! O sa merg pe jos.

”Nu , nu ești deloc. E ca și cum aș căra un sac cu puf” îi spuse amuzat, zâmbindu-i amabil.
Oricum el știa aceea clinică și având în vedere că erau pe o alee destul de laterală a parcului nu-i era greu să iasă direct la strada unde avea intrarea.

Rosii si mai tare iar un mic zambet ii aparu pe chip. Isi sprijini capul la pieptul lui si isi inchise ochii. Cu toate ca el era rece, cumva ea simtea caldura. Pentru prima data zambea cu adevarat si se simtea in siguranta.
-Nu inteleg de ce esti asa dragut cu mine, dar iti multumesc.

”Sunt o umbră a întunericului care face mereu rău. Cumva trebuie să mai compensez și eu din când în când, nu?” zâmbi în colțul gurii și o lăsă jos atunci când ajunseră la clinică pe unul din paturi. El ieși din salon și rămase în hol să o aștepte acolo.

Doctorul veni si ii examina piciorul lovit. O anunta ca nu e decat o simpla luxatie si ca in cateva zile va fi ca nou daca nu il forteaza. I-l bandaja si o ajuta sa topaie intr-un picior pe un scaun de pe hol. Cunoscand-o destul de bine pe Akari si stiind ca n-avea sa stea potolita intr-un loc, doctorul il ruga pe Lelouch sa stea cu ochii pe ea cateva zile ca sa nu se forteze. Akari rosii cand auzi ca doctorul ii ceruse asa ceva lui Lelouch si isi intoarse privirea spre baiat, lasandu-si-o apoi in pamant, fiind sigura ca nu va accepta asa ceva, mai ales ca n-avea niciun motiv s-o faca.

”I will take care of her!” îl asigură pe doctor și își dădu jos jacheta de piele neagră, punând-o pe umerii fetei, cum afară se răcorise. O luă iar în brațe , apărând chiar în fața casei dumneaei cu un zâmbet amiabil pe buze. ”Ca să pot să intru și să am grijă de tine..trebuie să mă inviți înăuntru” îi explică pe tonul lui calm. Câteodată regula asta funcționa pentru vampiri, pentru el era valabilă fiindcă era slujitorul Diavolului și avea nevoie de invitație ca să poată intra într-o casă de muritori.

Marii ochii de uimire cand acesta accepta. Fu trezita din visare cand Lelouch ii spuse ca are nevoie de invitatie sa poata intra.
-Ummm...Sigur! Intra, te rog. Esti bine venit. spuse, apasand pe clanta lasand usa sa se deschida.

”Mulțumesc pentru încredere” își duse cu un gest galant palma către piept și o lăsă apoi pe dânsa să intre prima, urmând apoi să inspecteze locul cu privirea sa minuțioasă ,apărându-i spre final un zâmbet slab pe chipul pal. ”Nice place you got here” aprecie el imediat, aducându-și aminte ce dezordine era în peștera..pardon apartamentul său.

-Thanks. spuse zambind in timp ce inchidea usa.
Schiopata pana la canapea si se aseza pe ea tinandu-si piciorul ridicat. Il privi oftand apoi isi intoarse privirea spre Lelouch.
-Doresti ceva de baut sau de mancat? Asta daca...mananci mancare obisnuita. Adica-...
Tacu brusc realizand ca vorbea numai tampenii si isi lasa rusinata privirea in pamant.

Se plimbă ușor prin încăpere, după ce își dăduse jos încălțămintea. Umblase totuși prin parc și nu voia să îi murdărească nici covorul și nici pardoseala.
”Nu, nu mă hrănesc cu hrană umană. Pe mine mă hrănesc doar sentimentele voastre negative... ura, teama, regretul, tristețea.”

Tresari cand il auzi si-l privi cateva momente.
-Oh...Am inteles. ii spuse usor si isi lasa privirea in pamant.
Isi desprinse parul, punand elasticul pe noptiera de langa canapea. Desi parul fusese impletit, firele erau drepte ca paiul.

”Dar dacă îți este ție foame îți pot pregătii ceva..din moment ce încă te doare piciorul și nu cred că ai mobilitatea să te miște prin bucătărie.”
Era ciudat ca un demon care nu avea nevoie de mâncare să știe să gătească, dar Lulu mereu fusese plin de surprize.

-Huh?! Nu! Nu mersi...Nu imi e foame. ii spuse zambind, gesticuland cu mainile.
Statu un timp tacuta, nestiind daca sa-l intrebe sau nu, insa isi lua inima-n dinti si deschise gura sa zica ceva insa nu reusi sa spuna nici "pas".

Ocolii un fotoliu și se așeză frumos pe el, punându-și câlcâiul stând peste genunchiul drept. Lelouch mereu avusese un aer de lord din trecut, deși era cât se poate de obișnuit cu modernitatea avea principii învechite, totuși adaptabile lumii de acum.
”Să știi că nu mușc.”

Zambi rusinata si isi muta privirea intr-o parte. Se uita cu coada ochiului la el, analizandu-i postura. Se intreba daca asa erau toti colectorii de suflete sau doar el era asa.
-Ummm...vroiam doar sa stiu de ce faci asta? Adica de ce ai acceptat sa ai grija de mine? Nu ca m-ar deranja!
Isi lasa repede privirea in jos, incercand sa-si ascunda roseata din obraji care se accentua cu fiecare minut.

”You remind me of my sister... you are fragile, innocente ,so easy to hurt. I always protect her until she was taken away from me” îi explică, dar nu avea pe chip nicio trăire cât povestea.
Lulu era știut doar ca și demon, de când devenise unul nu mai avea sentimente umane. Însă nimeni nu știa povestea lui de om, înainte să își condamne singur sufletul.

Marii ochii si se uita spre el. Ar fi vrut sa-l roage sa-i spuna mai multe, dar se razgandi in ultimul moment.
-Am inteles. Multumesc ca ai grija de mine. ii zambi cu caldura si isi apleaca capul in semn de recunostiinta.

Schiță un zâmbet amabil, fiind chiar mai recunoscător decât se arăta pentru că nu adâncise subiectul. Nu îi plăcea să scormonească în trecut și oricum nu era neapărat mândru de multe lucruri care le făcuse. Însă chiar spusese adevărul... găsea multe comune între roșcată și răposata lui soră.

Isi duse mana la gura si casca. Era foarte tarziu si ea nu dormise deloc. Incepu sa-si frece ochii ce dadeau semne ca vor sa se inchida. Pana la urma nu mai rezista si adormi in fund pe canapea.

Se deplasă cu viteza lui specifică, adică ultra rapidă prin casă să găsească o pătură. Abia apoi o mută în pat, în dormitorul ei. Își ridică mâna asupra corpului ei și hainele se transformară în unele bune pentru somn. O acoperii și o sărută scurt pe frunte, apoi rămase în tăcere în living , cu lumina stinsă, stând la geam ca și cum pândea orice pericol.

Zambi usor in somn cand ii simti buzele reci pe fruntea ei. Avu un somn linistit pana ce razele soarelui ii intrara in ochi si o trezira. Isi lua perna si si-o puse pe fata, stand asa un timp pana isi aminti de Lelouch si se ridica repede in fund. Privi in jur vazand ca e in camera ei desi nu isi amintea sa fi venit aici sau sa se fi schimbat.