worries on my mind

First topic message reminder :

Lelouch

Viața lui de colector de suflete nu era una foarte palpitantă. Poate și pentru că el era o persoană seacă , lipsită de reacții și sentimente. Se afla într-un parc aproape gol, cum se lăsase seara, stând pe bancă și fumând lejer dintr-o țigară. Movul părului și al ochilor săi îl făcea să fie poate cea mai ușor de reperat persoană din lume.

”Mornin sunshine” apăru ca de nicăieri, așa făcea mereu și îi puse o tavă pe pat unde era pregătit micul dejun. Nu era cine știe ce, bacon, ouă prăjite, cană cu lapte și un croissant, dar era probabil destul cât să îi țină cât de cât de foame. Și el era schimbat, cu toate că nu avusese haine de schimb la el.

Rosii si se uita la tava cu mancare apoi la el si zambi usor.
-Buna dimineata, Lulu. ii spuse pe un ton bland. Multumesc ca mi-ai pregatit micul dejun, dar nu imi e foame.
De cand colegii incepura sa-i zica ca-i grasa, evita cat se poate sa manance. Lua doar cana cu lapte si o bau.

Avea o intuiție destul de bună și deși avea un handicap social culmea citea oamenii destul de bine. Asta îl și ajuta cu faptul că e colector de suflete.
Își încrucișă brațele la piept, având o privire ca de tată, protectivă,dar și autoritară.
”Ești om.. nici aseară nu ai mâncat, e imposibil să nu-ți fie foame. Cred că ai 20 de kile cu televizorul în brațe..” constată sec, clătinând din cap, subliniind faptul că nu e grasă ,ci din contră.

Se facu micuta si isi apleca capul cerandu-si scuze pe un ton ca de copil mic. Lua croissant-ul si manca jumate din el. Puse cealalta jumatate inapoi pe farfurie si se uita la Lelouch avand pe chip un zambet inocent.
-Am mancat. Multumesc pentru masa, Lulu.

Clătină amuzat din cap, dar nu insistă. Până la urmă era viața și alegerile ei. Verifică ceasul rotund de pe peretele din camera fetei și inspiră adânc.
”Mmm, la ora asta nu ar trebui să fi la școală?”

-La scoala?
Privi ceasul si sari ca arsa din pat, insa in clipa in care calca pe piciorul stang, urla si se aseza pe un scaun. Isi sterse lacrimile ce ii aparura in coltul ochilor si se ridica cu grija.
-Iesi te rog sa ma schimb. ii spuse, chinuindu-se sa zambeasca.

Se uită la ea ca la un copil mic. Se pare că era și ușor zăpăcită.
”Desigur. Cred însă că ai șanse să ajungi dacă te grăbești un pic” încercă să o încurajeze și zâmbi finuț.
Imediat după aceea ieși din cameră, închizând ușa în urma sa.

Trase adanc aer in piept si se pregati de scoala. Cand fu gata, iesi din camera. Il privi pe Lelouch cateva momente si instinctiv merse la el si il lua in brate. Ar fi vrut sa ramana acasa cu el. Il stranse usor in brate apoi ii dadu drumul si porni spre iesire schiopatand.

Nu era obișnuit cu îmbrățișările. Fiind un demon bătrân și periculos lumea îl evita și normal că nu existau persoane care să manifeste afecțiune către el. Până la urmă reprezenta moartea...doar că sub o altă formă.
Zâmbi apatic și își puse palma pe spatele ei, lăsând-o apoi să plece.
”Ai grijă” o rugă chiar când ieșea pe ușă.

Ramase in loc si isi intoarse uimita privirea spre el. Nu auzise niciodata aceste cuvinte si aproape izbucni in plans, dar isi sterse lacrimile si ii zambi cu caldura.
-Ne vedem mai tarziu, Lulu. ii spuse si iesi pe usa, indreptandu-se spre liceu.

Aprobă ușor cu capul și apoi după ce ea plecă dispăru pentru ceva vreme. Știa cât țin orele ei, așa că își făcu treaba de zi cu zi, la un moment dat trecu pe lângă geamul clasei ei chiar dacă era la etaj putea să leviteze.
Abia după aceea în jur de 12 era înapoi în casa ei, privind plictisit la televizor.

Imediat ce se terminara orele, vru sa plece insa o colega ii puse piedica, facand-o sa cada pe parchet.
-Ai grija pe unde mergi, cap de rosie! Mi-ai murdarit pantofii.
Statu cateva momente apoi se ridica, vrand sa plece, dar colega ei si inca cateva o oprira. Ingheta cand vazu ca fata scoase din geanta o foarfeca si vru sa fuga, insa doua din ele o prinsera bine, tinand-o-n loc.
-Ia sa vedem cum iti sta cu parul scurt...
Ii taoe putin din par. Akari se zbatu pana ce se elibera si fara sa mai stea pe ganduri, fugi spre casa, ignorand durerea de la picior. Intra val-vartej in casa, trantind usa in urma ei si fugi direct in camera ei, trantindu-se cu fata-n perna.

Stând cu ochii la televizor privirea lui se pierdu. Văzu imediat ce se întâmplase, ca într-o viziune. Dispăru din casă și apăru exact unde fetele acelea erau în curte răzând în hohote.
”Ce ar fi ca data viitoare să vă puneți cu cineva pe măsura numărului vostru? Deși prostia nu o va egala nimeni niciodată.”
Se spuse în scârbă și se apropie de cea care sigur era liderul grupului. Aceasta tremură imediat ca o piftie când o ridică de pe sol, cu mâna în gâtul ei.
”Your soul is so black. I don.t even have to pay a price to take it” o anunță scurt și ochii lui se făcură negri, iar din corpul fetei se văzu cum îi iese sufletul, la început gri, ca o ceață sau o fantomă și se făcu negru, până când se evaporă în aer și corpul ei rămase neînsuflețit.
Sigur că celelalte fete fugiră ,iar Lulu doar pocni din degete și acestea rămăseră toată chele.

După aceea apăru în camera fetei și o mângâie ușor pe păr, șuvița tăiată crescând la loc.

Tresari si se uita la suvita de par apoi la Lelouch si il lua in brate. Isi scufunda fata-n bluza lui , plangand fara zgomot. Mormai un multumesc si il stranse in brate.

Își duse brațul puternic pe după talia ei,iar cu cealaltă mână încă o mângâia ușor, pe spate și părul roșu ca focul, lung.
”It is okay, darlin, I will never let anybody hurt you since now” îi făgădui, sperând că va reuși să se mai liniștească în scurt timp.

Un zambet slab ii aparu pe chip si se ghemui in bratele lui.
-Arigatou, Lulu...
Isi sterse lacrimile si il stranse in brate. Insa cand realiza ca maine avea s-o ia de la capat, isi lasa bratele sa cada pe langa corp si se dadu mai in spate.
-Dar n-am cum sa scap. Nenorocita aia si clonele ei nu imi vor da niciodata pace.

”Nu cred că se vor mai apropia de tine” murmură, lăsându-și brațele normal pe lângă corp.
Știa că ce le făcuse nu era normal, dar chiar și așa, având în vedere natura sa era normal să fie atât de răzbunător și crud.
”Oricum șefa lor e condamnată în iad, iar fără lider..sunt doar niște gâște fără cap. Și tot oricum vor fi prea ocupate să își aranjeze perucile cum le-am lăsat fără păr și nu se vor mai lua de tine.”

Il privi cu ochii mici, incercand sa proceseze ce a auzit.
-Lulu...Ce ai facut?
O ura pe aia, dar nu isi dorise sa moara. Iar acum nu mai era si se simtea vinovata pentru acest lucru. Isi lasa usor privirea in pamant si isi strange genunchii la piept, sprijinindu-si capul pe ei.

”Oricum avea să moară mai devreme sau mai târziu, nu e vina ta” ridică simplu din umeri.
Viețile muritorilor erau pe muche de cuțit permanent dacă îl întrebai pe el. Erau văzuți ca hrană pentru vampiri și vârcolaci, demonii le colectau sufletele, vrăjitorii și foloseau drept cobai pentru vrăji și etcetera etcetera. El fiind nemuritor nu punea așa mult preț pe o viață umană.

Stranse din dinti si se uita nervoasa la Lelouch avand ochii plini de lacrimi.
-Pentru tine viata unui om nu inseamna nimic, ha? Atunci de ce mai esti aici si ai grija de mine? Si eu sunt doar un om amarat! Viata mea nu valoreaza nimic!
Se dadu jos din pat si iesi plangand din camera.

Apăru ca de nicăieri în fața ei, prinzând-o de umeri, dar nu în forță, ci cât să-l privească în ochi.
”Ascultă-mă bine ce îți zic. Lumea în care trăiești e mult mai rea decât îți poți imagina. Nu ai să supraviețuiești prea mult dacă nu îți consolidezi o personalitate mai puternică. Vei ajunge ca sora mea... în ghearele celui mai mare monstru. Crede-mă că sunt mic copil pe lângă alții.”

Se uita la el, ascultandu-i fiecare cuvant apoi isi sterse lacrimile, lasandu-si privirea in pamant. Se apropie mai mult de el, punandu-si fata-n bluza lui. Isi ridica mainile si-l lua strans in brate, lacrimile incepand sa-i curga siroaie pe obraji.
-Stiu...dar nu am motive s-o fac...Nu e ca si cum as lipsi cuiva daca mor. spuse fara pic de emotie in glas.

Era dezobișnuit de aceea fragilitate. Sora lui îi fusese luată cu secole în urmă și nu știa cum făcea pe atunci să îi ridice moralul.
”We all have a purpose in life, no matter what we are..” îi explică prinzându-i chipul în palme și privind-o cu ochii lui de ametist. ”You just...didn.t find it yet.”

Il privi in ochi fara sa zica nimic. Parea fermecata de ochii acestuia. Isi lasa usor privirea in jos, lasandu-si mainile sa cada pe langa corp.
-Maybe you're right. spuse cu jumate de gura, nemai avand niciun fel de emotie in glas sau privire.

”I am almost always right” rosti pe o voce joasă înapoi și își retrase mâinile, rămânând în postura aceea a sa dreaptă. Până la urmă el era mereu mărul discordiei, prezent acolo ca să te lipească dur cu capul de geam și să te trezească la realitate.